19 mart. Despre libera alegere
Cel mai prețios lucru care îl avem în această viață este liberă alegere. Iar provocarea vremurilor de astăzi, este că ne este influențată această alegere din toate punctele de vedere.
Suntem copleșiți de informații într-un mod exagerat și excesiv. Evident că așa numită liberă noastră alegere este impactată de toate informațiile care le primim. Atunci ce putem spune despre asta?
Sau mai degrabă, ce spune asta despre noi? Spune că nu ne cunoaștem, nu știm ce vrem, dar avem impresia contrarie. Cum să știm ce ne place cu adevărat din moment ce primim informații despre atâtea lucruri, care ar trebui să ne placă. Suntem atrași în astfel de curiozități, intrigi, poze, filme și noi unde suntem? Ce dorim și ce știm despre noi? În principiu știm despre noi ceea ce le place la majoritatea oamenilor. De ce? Pentru că aceste curente privind modă îmbracamintei, aspectului, trupului, sănătății este prescrisă de alții și este pusă sub un front de lucru foarte activ și prezent, numit și programare.
Suntem programați că liberă noastră alegere să fie prea puțîn liberă și prea mult din ceea ce doresc marile companii. Pentru ce ar face cineva așa ceva? Pentru a consumă și cumpără produsele și serviciile lor. Pentru astfel de strategii s-au invetat reclamele și publicitatea, dar de un timp lucrurile au început să fie accelerate, să ia amploare și să analizeze foarte bine comportamentul consumatorului. Și în baza acestui comportament s-au făcut și s-au implementat cu mult succes, diverse strategii care prind consumatorul din foarte sau chiar toate punctele de vedere. Păi și atunci putem vorbi de liberă alegere?
Este scris că alegerea ne este dată de Dumnezeu și că este ceea ce ne face pe noi să fim mai deosebit că orice vietate de pe pământ. De ce credeți că e așa? Pentru că avem discernământ. Dar dacă ne este influențat cugetul, cum mai putem raționaliza sănătatea noastră? Viață noastră?
Trăim vremuri înșelătoare, avem impresia că știm așa de multe și știm de fapt, așa de puțîn. Credem că suntem foarte deschiși la toate, dar tocmai că nu mai avem un filtru care să trieze binele de rău, ne facem fie confuzi, fie mai rău.
Vedeți noi credem că avem un control asupra vieții noastre, dar în aceste vremuri în mare parte l-am pierdut. Din ce în ce mai greu lumea zicea ”NU„ sau foarte rar azi mai auzim pe cineva să zică ”eu nu doresc asta că nu mă prea caracterizează, nu-mi face bine”. Nunu.. astăzi noi am pierdut frânele la viețile noastre. Conducem cu 180 km/ora și ratăm toate lucrurile cu adevărat importante, dar avem impresia că mergem cu 60km/ora și că facem chiar ce e bine și ce trebuie. Atâta timp cât nu ne schimbăm mediul în care trăim, astfel încât să avem o alegere limpede și clară, vom trăi sub tutela confuziei și a unor false îndrumări.
De aceea natură trebuie simțită, exploatată în primul rând pentru interiorul nostru, plimbarea este enorm de benefică pe toată planurile. Din păcate mulți dintre noi nu mai avem chef de astfel de alegeri, sau dacă le facem totuși în natură, ne vine să ne amețim într-un fel sau altul, să punem muzică, până la urmă să facem cam orice, doar de liniște să scăpăm.
Liniștea este unul dintre lucrurile esențiale pentru a știi cu adevărat ce e bine să alegem pentru noi și ce nu. Nu putem vorbi de o alegere liberă de fapt, dacă nu avem liniștea în minte și în corp. Lipsește liniștea, alegerea este deja făcută.. Există liniștea, noi începem să simțim alegerea și să distingem binele de rău.
Dacă ar fi să alegem ceva cu adevărat important din mai multe daruri, fie clarviziune, fie prorocire, fie tămăduire, cea mai bună alegere ar fi dreapta judecată, dreapta socoteală. Să știm ce să alegem bun și adevărat pentru mintea, trupul și sufletul nostru. Iar mediul urban îndepărtează din ce în ce mai mult, aceste simțiri, ne facem mai insensibili la lucrurile care contează cu adevărat și ne facem hiper-sensibili la multe dintre lucruri care nu contează..
Să ai mediul tău liniștit, grădina ta, locul unde să te poți plimbă în pace, să ai animale în jurul tău, să ai copaci care te oxigenează, să ai viață naturii în jurul tău, este printre cele mai frumoase cadouri care îți poți face. Și dacă nu putem să ne oferim un astfel de mediu permanent din cauza că suntem constrânși din diverse motive, să ne punem un obiectiv că totuși, să obținem acest mediu sănătos, pentru noi, pentru copiii noștri. Iar dacă chiar nu putem sau nu înțelegem despre ce e vorba, măcar din când în când să ne oferim un astfel de mediu