30 ian. Sănătatea – cadou de la natură
Maramureșul este locul datinilor din străbuni, unde oamenii au înțeles rostul vieții prin tradiții, meșteșuguri și prin resursele naturii. Adoptând un stil de viață bazat pe simplitate și pe ciclurile naturii, sătenii au înțeles că resursele acesteia sunt atât ghidul însănătoșirii trupești, cât și sufletești.
Astfel, maramureșenii recomandă tot ce-i natural și se mândresc cu resursele naturii aflate pe meleagurile lor. Una dintre aceste resurse, despre care sătenii ne spun că are efecte binefăcătoare și proprietăți terapeutice, este izvorul cu apă minerală. Aici, acestui tip de izvor i se spune ‚borcut’ – un dar de la Dumnezeu. Borcutul țâșnește din numeroase izvoare subterane de pe hotarul mai multor sate, precum: Glod, Poieni, Botiza, Breb, Borșa etc. Ca și compoziție, borcutul este o apă calcică, sulfuroasă, clorosodică și carbogazoasă, care poate fi inclusă în categoria apelor minerale naturale și apelor medicinale. Încă din bătrâni, moroșenii nu s-au ferit să consume această apă pentru completarea necesarului de minerale indispensabil organismului sau pentru efectele sale curative.
Dintre toate izvoarele minerale, unul dintre cele mai cunoscute locuri „la borcut”- după cum îi spun localnicii – se găsește în zona satului vecin Budești, în valea Breboaia.
În momentele în care simți că ești dornic de această experiență în sufletul naturii și al satului, acolo vei găsi locul ideal ca să îți îndeplinești dorința. Acest loc special te ajuta sa savurezi viața simplă și tradițional-românească în tihnă.
Astfel, drumeția la izvorul cu apă de borcut este una dintre experiențele de care te poți bucura. Planul este chiar simplu: după ce ai găsit 4 tovarăși să te însoțească, fiecare își ia traista și însoțiți de un ghid, porniți cu toții la pas către izvor. Timp de cateva ore vei fi în contact direct cu natura, pentru că odată ajunși la destinație, toată lumea va aduna vreascuri pentru a face un foc și pentru a pregăti gustări tradiționale. Când toată lumea și-a încărcat bateriile cu energia naturii și s-a hidratat cu apă de borcut, grupul pornește înapoi spre cazare.
Restul tainelor zonei și al satului, le veți descoperi purtați de autenticitatea și tradițiile locului. Cu toate acestea, localnicii știu un secret: atunci când natura îți oferă sănătate trupească și sufletească, nu poate fi decât soare și lumină peste tot.