Stresul boală secolului și antidotul

Suntem într-o fugă dictată de societate, suntem reactivi la așteptările altora și nu urmărim ceea ce ne mai relaxează și pe noi. Trăim într-o perioada a viețîi în care liniștea este considerată banală și plictisitoare sau în alte cazuri, înspăimântătoare. Se caută tocmai opusul ei – agitația și complicația. Partea ușor amuzantă este că noi ne agităm, intrăm într-o stare de alertă, ne stresăm și nu mai știm practic de ce avem nevoie. Iar acest fenomen stresează atât psihicul cât și trupul. Sufletul da semne de atrofiere și da naștere unor disfuncții ce azi sunt denumite ”boli”.

Nimeni nu șție și nu va ști ce dorește, ce îi face bine cu adevărat, dacă nu trece printr-o stare și perioadă liniștită. Poate că pare ciudată această afirmație, dar este cât se poate de logică și adevărată. Iar această stare de liniște trebuie obținută și păstrată. Nu doar că nu mai punem accent pe liniște, dar ne și place să ne complicăm viață. Am ajuns să gândim complicat și să vorbim (prea) complex. Este destul de teribil ce a ajuns să-și facă în mod voluntar și involuntar omul modern.

Nu vrem să disprețuim părerilor nimănui, vrem însă să punem accentul traiul de pe vremuri, bunicii și străbunicii noștri. Și cum se trăia? Greu! Era mult de muncă, cine nu muncea nu avea bani de mâncare și oamenii nu aveau timp să se streseze. Erau prea preocupați cu muncă fizică și nu aveau acest stres toxic in corp și-n cap. Sigur că aveau alte provocări ei pe acele vremuri, de forță majoră, de câte și câte probleme, dar repetăm, atunci nu erau atâtea boli și cu toate că era mult mai multă muncă, era mai multă liniște.Cum așa? Mai multă muncă dar mai multă liniște? Da! Pentru că știau să prețuiască mult mai bine timpul liber. Să ne înțelegem, mai de mult în timpul liber se socializa, se jucau cărți, diverse jocuri care în cele din urmă, pe lângă competivitate și râsete, ce scop atingeau? Socializare.. se discuta și se discuta..

Omul este făcut să vorbească cu cel de lângă el, omul este făcut să-și petreacă timpul liber alături de alțîi, alături de membrii familiei, dar omul este făcut și că să stea liniștit în jurul lor, chiar în tăcere. Nu este făcut să îmbrățișeze tehnologia clipă de clipă. În ziua de azi, se stă în tăcere, dar cu mintea plină de imagini, poze, texte, articole, filme, clipuri video și alte produse ce ies din aceste platforme online. Mintea se agită și ajunge într-o stare haotică. Dar.. e ceva rău în asta? Păi că să răspundeți voi înșivă, trebuie să va întrebăm: credeți că prin astfel de activități ce le practicăm zi de zi, ne relaxăm? Ne liniștim? Sau din contra?

E foarte mare diferența între a ține mintea ocupată sănătos și a ține mintea pur și simplu ocupată. A două varianta este toxică, agită atât mintea cât și trupul. Putem să avem gânduri bune și gânduri rele, pe măsură ce obținem liniștea în starea noastră, vom observa mult mai multe gânduri bune decât cele rele.. și evident vice-versă.Sunt diverse tehnici de relaxare, de liniștire și câte și câte practici care alțîi le denumesc spirituale pentru a obține liniștea. Noi în schimb va oferim prin acest proiect, o comunitate liniștită, în care sătenii va vor salută, va vor respectă și vor dori să vorbească cu voi, cu adevărat!

Animele nu lipsesc din această experiență, sub nici o formă nu lipsește mișcarea care este vitală acestei stare de liniște sau cum mai numim noi, antidotul stresului. Nu vorbim de sala, de cardio și de exercițîi de sport, cu diverse cășți cu muzică în urechi, cide plimbări în natură, vorbim de drumețîi, vorbim să se facă un foc, să se taie lemne, să se mănânce cu mâna, să auzim orchestra naturii si așa mai departe.
Astfel de practici, care până la urmă, le făceau ai noștri străbunici la modul cel mai natural, încep să definească liniștea în corpul și mintea noastră. Așa se poate găși odihnă cea adevărată, o revigorare care este stimulată în mod artificial și nu este forțată. Cum altfel să știm ce dorim cu adevărat în viață dacă nu ne oprim mintea, gândurile, obiceiurile, fugă asta?

Să nu subestimăm intelecpiunea acestor practici ce au ieșit din necesitate la suprafața, cumva în mod anevoios și intuitiv,  din înțelepciunea strămoșilor. ȘI să nu comparăm intuiția de mai de mult, cu intuiția de astăzi care de regulă e interceptată de tehnologie și alterată de stilul haotic din societăți de a trăi. Avem multe de învățat de-a lungul viețîi și avem foarte multe de învățat de la cele mai simpliste vremuri și să încercăm să le adaptăm în stilul nostru de viață. Că să ne readunăm și să vedem ce este mai important pentru noi în viață, este obligatoriu să ne simplificăm viață. Iar în societatea de astăzi, simplificarea, este una dintre cele mai grele provocări. Da.. astfel de vremuri trăim azi și cumva considerăm că este normal.

Oameni buni.. nu este nici normal, nici natural, nici benefic pentru noi că oameni. Linisitea este o stare atât de fină, încât oricând se poate pierde în orice împrejurare.. De asta să fim siguri! însă liniștea poate fi și cultivată atât în interior cât și în anumite împrejurimi. Așadar va invităm să simțiți mult mai mult decât cele menționate de mai sus, va invităm să gustați cât mai mult și cât mai mult din această experiență, în care vrei nu vrei, te liniștește mult mai mult decât în orice alt mediu. Stresul vrei nu vrei, te îndepărtează de sinele tău adevărat, de sufletul tău, într-un mod rapid și eficient. Pentru că omul este făcut să trăiască în natură și mai mult, să-și găsească odihnă în ea și să se vindece în ea.

Mulți dintre noi credem că nu avem nevoie de vindecare, dar atunci, de ce avem cele mai multe boli? De ce suntem mai stresați că niciodată? Să ne complicăm viață e ușor, să ne simplificăm viață este foarte greu, voi.. ce alegeți? Calea ușoară sau calea grea? Și-n acest răspuns, se va găși mult din adevărul fiecăruia. În alte cuvinte, somnul cum este mai bun? După o zi grea de muncă sănătoasă sau după o zi ușoară, comodă sau plină de gânduri?

 Să ne vedem cu bine, cu liniște și pace! Doamne ajută!